În preambulul ceremoniilor dedicate Zilei Eroilor, în fața Bisericii Eroilor a avut loc lansarea unui dublu album foto bilingv. El este alcătuit din cele două galerii fotoetalate pe Calea Eroilor în 2018 și 2022. La lansare a participat și ministrul Culturii.
Pentru a celebra Ziua Înălțării și Ziua Eroilor, Primăria a organizat lansarea de carte a unui dublu volum bilingv, coordonat de istoricul Marius Nicoară.
Cele două volume sunt alcătuite din fotografiile etalate pe Calea Eroilor, care fac parte din cele două galerii lansate în 2019 și 2022.
Primarul Constantin Toma, edilul care susține necontenit educația, cultura și istoria buzoienilor este cel care a inițiat acest cult al eroilor la Buzău și care a reabilitat în întregime Cimitirul Eroilor, cu toate monumentele și mormintele sale.
După lansarea albumului în fața Bisericii Eroilor, au urmat ceremoniile religioase și militare dedicate Zilei Eroilor din România, la care și-au făcut simțită prezența și profesorii greviști sosiți de la Prefectură în grup organizat.