Porți deschise la Liceul Tehnologic „D. Filipescu”. Patru noi specializări, pentru anul școlar 2024-2025

Porți deschise la Liceul Tehnologic „D. Filipescu”. Patru noi specializări, pentru anul școlar 2024-2025

Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” Buzău și-a deschis astăzi porțile pentru elevii claselor a VIII-a din județul Buzău. Viitorilor liceeni li s-a prezentat oferta educațională pentru anul școlar 2024-2025.

„Ziua Porților Deschise” de la Liceul „D. Filipescu” a debutat cu o festivitate la care au participat reprezentanți ai Primăriei Buzău și Inspectoratului Școlar Județean, dar și ai firmelor partenere în cadrul Proiectului „Meritas”.

În cadrul evenimentului de astăzi, reprezentanții societăților comerciale care susțin învățământul profesional dual la Liceul „D. Filipescu” au prezentat oferta specializărilor din noul an școlar, pentru care va fi asigurat loc de muncă la absolvirea studiilor.

Elevii de gimnaziu care au participat la ateliere au aflat în mod practic ce reprezintă fiecare calificare din oferta educațională a liceului.

Liceul „D. Filipescu” Buzău este singurul liceu tehnologic din județ care pregătește sudori calificați.

Din toamnă, liceul propune elevilor de gimnaziu patru noi specializări: electrician auto, fierar-betonist, operator mase plastice și operator în industria malțului și a berii.  

În anul școlar 2024 – 2025, în cadrul Proiectului „Meritas”, Liceul Tehnologic „D. Filipescu” Buzău are încheiate contracte de colaborare cu 14 firme din județ, dar nu numai.

Elevii de clasa a VIII-a care vor să se înscrie la una dintre specializările oferite prin clasele de învățământ dual, o pot face chiar de acum, venind alături de unul dintre părinți la sediul liceului, situat pe strada D. Filipescu, nr. 5, Buzău.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și