Poluare cu reziduuri petroliere la Râmnicu Sărat. O fisură aparută la rezervorul unei rafinării din cartierul Costieni a provocat o deversare de peste 200 de tone de produse petroliere. Deranjaţi de mirosul emanat de reziduuri, locuitorii din zonă au sesizat autorităţile. Garda de Mediu a demarat o anchetă, pentru a stabili dacă plouarea a fost una accidentală sau intenţionată.
În urmă cu trei zile, la rezervorul unei rafinării din cartierul râmnicean Costieni s-a produs o fisură. Peste 200 de tone de produse petroliere s-au scurs pe o suprafaţă mare din curtea societăţii aflate în faliment din 2014. Locuitorii din zonă au început să simtă mirosul emanat de reziduuri şi au anunţat autorităţile.
Problema a apărut la unul dintre cele 7 rezervoare aflate în incinta rafinăriei Venus Oil Reg. Societatea este administrată de un lichidator judiciar care are în proprietate toate bunurile imobile, însă produsul petrolier din rezervoare aparţine unei alte firme. După o cercetare la faţa locului, Garda de Mediu a dispus măsuri de urgenţă pentru colectarea cantităţii deversate.
Pericol de poluare există în continuare. Din cauza situaţiei juridice a rafinăriei, nicio firmă nu s-a mai ocupat de întreţinerea rezervoarelor ce ar fi trebuit golite odată la un an, dar şi verificate dacă prezintă probleme care ar putea conduce la deversări accidentale. La mijloc este implicat şi ANAF-ul, cel care a pus sechestru pe produsele petroliere.
După primele măsuri dictate, responsabilii de la Garda de Mediu nu au aplicat amenzi, având în vedere că, deocamdată, cazul este încadrat ca poluare accidentală. O expertiză efectuată de specialişti va scoate la iveală dacă fisura a fost provocată de cineva sau dacă a fost cauzată de gradul avansat de uzură a rezervorului. (Mihai Bunăziua)


