Astăzi a fost efectuată autopsia în cazul poliţistului decedat, luni seară, la Spitalul Judeţean. Prima concluzie este că tânărul Cătălin Motoaşcă a murit din cauza unei insuficienţe cardiace, pe fondul unei afecţiuni grave la inimă. Rezultatul necropsiei nu a putut confirma, nici infirma, dacă pacientul a fost diagnosticat corect cu tromboembolism pulmonar. Pentru un rezultat amănunţit vor fi trimise probe la Institutul Mina Minovici.
La două zile după tragedie, medicii de la morgă au efectuat autopsia şi au putut contura cauzele care au condus la decesul poliţistului de 35 de ani. Chiar dacă rezultatele nu sunt complete, doctorii au concluzionat că tânărul buzoian a murit din cauza unei afecţiuni cronice la inimă şi pe fondul unei hipertensiuni pulmonare severe.
Afecţiunea cardiacă i-a fost depistată şi pe perioada internării, spun oficialii Spitalului Judeţean. Ei au explicat şi de ce starea pacientului nu s-a îmbunătăţit după ce a fost administrat tratamentul potrivit diagnosticului.
Pe de altă parte, înmărmurită de durere, familia îndoliată acuză faptul că, în ciuda insistenţelor, nu s-ar fi acceptat un transfer la o unitate medicală din Capitală. Încă de sâmbătă, soţia şi soacra poliţistului luaseră legătura cu un medic de la Floreasca.
Luni seară, tânărul Cătălin Motoaşcă s-a stins pe patul de spital.
În replică, reprezentanţii Spitalului spun că s-au făcut demersuri pentru un transfer. Cum la mijloc era vorba, însă, despre un caz cronic, a fost tratat ca atare, fără a intra în categoria urgenţelor ce presupun transportarea imediată a pacientului la o unitate din Bucureşti.
Cu toate acestea, o anchetă internă se află în plină desfăşurare. De asemena, poliţiştii şi procurorii fac cercetări, însă investigaţiile ar putea fi îngreunate în aşteptarea rezultatelor suplimentare de la Institutul Mina Minovici.
Poliţistul Cătălin Motoaşcă va fi înmormântat mâine, la Cimitirul Sf. Gheorghe. (Mihai Bunăziua)



o fi dat mita saracu
daca avea aceasta afectiune cum de lucra in politie ? nu cumva e ceva in neregula in sistem ?