POLIŢIŞTII LOCALI, ÎN GOANA DUPĂ CHIULANGII. I-AU GĂSIT ÎN BARURI, PE STRADĂ, ÎNTRE BLOCURI

POLIŢIŞTII LOCALI, ÎN GOANA DUPĂ CHIULANGII. I-AU GĂSIT ÎN BARURI, PE STRADĂ, ÎNTRE BLOCURI

Absenteismul şcolar este o problemă spinoasă care îi preocupă atât pe dascăli, cât şi pe părinţi dar şi pe poliţiştii locali. Aceştia din urmă au demarat o amplă acţiune pentru a afla unde îşi petrec timpul elevii care chiulesc de la ore dar şi pentru informarea Inspectoratului Şcolar şi a părinţilor cu privire la acest lucru. În doar câteva ore, poliţiştii locali i-au găsit pe chiulangii în baruri, în săli de jocuri de noroc, pe străzi sau între blocuri.

chiul-1Poliţiştii locali, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar au demarat ample acţiuni de depistare a elevilor care chiulesc de la ore. Scopul este descurajarea absenteismului şcolar dar şi de a-i face pe tineri să conştientizeze căror riscuri se supun prin frecventarea unor locuri nepotrivite atunci când ar trebui să fie la şcoală.

Băieţi şi fete, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani au fost găsiţi în săli de jocuri de noroc, în baruri, pe străzi sau între blocuri, în timp ce ar fi trebuit să fie la şcoală. Aceştia au fost consiliaţi atât de un inspector şcolar, cât şi de poliţiştii locali.

Poliţiştii locali vor continua seria acţiunilor de acest gen, iar în toate cazurile în care vor fi depistaţi tineri care au chiulit de la ore  vor anunta conducerea şcolii, dar şi Inspectoratul Şcolar şi părinţii. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și