Poliţiştii locali au organizat în week-endul ce tocmai s-a încheiat ample acţiuni în municipiul Buzău. Aproape toate cartierele au fost luate la picior, iar principalul obiectiv a fost restabilirea ordinii şi liniştii publice. Tinerii, surprinşi în timp ce consumau băuturi alcoolice pe domeniul public, au fost amendaţi, în timp ce buzoienii care au fost prinşi făcând mizerie, au fost puşi să cureţe. Poliţiştii locali dau asigurări că vor continua seria acestor acţiuni.
Zeci de poliţişti locali au participat în weekend la acţiuni ce au avut ca obiect restabilirea ordinii şi liniştii publice în municipiul Buzău. În aproape toate cartierele au fost descoperite nereguli, cele mai frecvente dintre acestea fiind cauzate de grupurile de tineri care consumau băuturi alcoolice pe domeniul public ori au organizat adevărate petreceri în aer liber.
Dacă aceia care consumau alcool au fost sancţionaţi, cei depistaţi că au făcut mizerie au fost puşi să cureţe. Aşa au păţit în special tinerii care au mâncat seminţe şi au aruncat cojile pe jos.
Şi cluburile din oraş au fost vizate de controalele poliţiştilor locali. Aşa se face că, în doar câteva ore, poliţiştii locali au dat amenzi de peste 7500 de lei.
Poliţiştii locali dau asigurări că în următoarea perioadă vor organiza frecvent astfel de acţiuni, până la remedierea situaţiei în municipiu. (Mirela Copariu)


