POLIȚIȘTII BUZOIENI, INSTRUIȚI DE COLEGII DE LA S.I.A.S. PREGĂTIRE PENTRU ORDINE PUBLICĂ ȘI CIRCULAȚIE

POLIȚIȘTII BUZOIENI, INSTRUIȚI DE COLEGII DE LA S.I.A.S. PREGĂTIRE PENTRU ORDINE PUBLICĂ ȘI CIRCULAȚIE

Mai multe scenarii care pot avea loc în trafic, sau pe stradă, au fost puse azi în practică de către poliţiştii buzoieni, cu ajutorul colegilor de la Serviciul de Intervenţii şi Acţiuni Speciale. Ofiţeri din cadrul serviciilor de Ordine Publică şi Circulaţie au exersat mai multe moduri de acţiune, în diferite situaţii operative.

demonstratie 3Mai multe proceduri privind imobilizarea infractorilor şi controlul vehiculelor au fost exersate, azi, în Crâng, de poliţiştii de la serviciile de Circulaţie şi Ordine Publică. Ei au fost instruiţi de colegii lor de la Intervenţii şi Acţiuni Speciale. Au fost puse în practică situaţii în care cursanţii trebuiau să imobilizeze şoferi recalcitranţi, să controleze autovehiculele sau să neutralizeze presupuşi răufăcători,  depistaţi în timpul servicului de patrulare.

Modulul de antrenament a fost gândit mai ales pentru tinerii poliţişti, înregimentaţi recent în cadrul IPJ Buzău.

Tot astazi, în cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii IPJ au prezentat o analiză a „celor mai fierbinţi” puncte ale oraşului. În ciuda faptului că foarte multe dintre faptele cu violenţă s-au produs în zonele de nord ale oraşului, în special în cartierele locuite de romi, poliţiştii nu consideră că se impune instituirea unei zone speciale de siguranţă.

Nu mai departe de ieri,  dubele poliţiei şi ale jandarmilor au trebuit să intervină  pentru a aplana o răfuială între mai multe grupuri de rromi, pe Aleea Grădinilor, după ce o familie a năvălit în curtea alteia. În altercaţie s-au folosit arme albe. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și