S-a deschis Târgul Ofertelor Educaţionale, eveniment care vine în sprijinul viitorilor absolvenţi de gimnaziu pentru a alege la ce liceu îşi vor continua studiile. Târgul este găzduit la Galeriile de Artă, unde astăzi, în prima zi, sute de elevi au trecut pe la standurile amenajate de licee. Şi mâine mai sunt aşteptaţi viitorii absolvenţi de gimnaziu.
Elevi, profesori şi directori de liceu i-au întâmpinat, astăzi, pe elevii de clasa a VIII-a, care au poposit la standurile amenajate cu ocazia Târgului Ofertelor Educaţionale. Fiecare unitate de învăţământ s-a pregătit cu pliante şi cu toate mijloacele necesare pentru a-i convinge pe viitorii absolvenţi de liceu.
Echipele care s-au implicat în amenajarea standurilor au şi organizat mici demonstraţii pentru a-i atrage pe elevii de clasa a VIII-a. Multe dintre surprizele oferite au venit din partea liceelor tehnologice.
În ofertele unor licee se regăsesc atât clase cu profil teoretic şi tehnic, cât şi sportiv.
La evenimentul din aceste zile participă 17 unităţi de învăţământ din întreg judeţul.
Târgul de oferte educaţionale mai poate fi vizitat şi mâine până la ora 16:00,la Gleriile de Artă de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. (Mihai Bunăziua)