Venit la Buzău pentru a-i fi înmânată distincția de Cetățean de Onoare al orașului, Adelin Petrișor a taxat embargoul pus de edili presei locale. Jurnalistul a făcut o paralelă cu perioada antedecembristă, eră în care media era la dispoziția aparatului de stat.
“Să nu ne întoarcem de unde am venit înainte de 89” a conchis Adelin Petrișor, în ședința de Consiliul Local, eveniment în cadrul căruia jurnalistului i-a fost acordată disctincția “Cetățean de Onoare” al municipiului. De fapt, mai tot discursul jurnalistului a fost o pledoarie în favoarea presei locale, și a presei în general, în contextul în care accesul fizic al jurnalistilor la ședințele de consiliu este sub embargo.
Adelin Petrișor a mai amintit că România este, din păcate, una dintre țările europene în care libertatea presei este, încă, supusă presiunilor, cu toate că au trecut mai bine de trei decenii de la revoluție.
Jurnalistului i-a fost oferit, ieri, titlul de “Cetățean de Onoare”, în cadrul unei ședințe transmise, cum altfel, prin stream.
În aceeași zi, Adelin Petrișor a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, la o conferință de presă.


