Plecări în masă. 10 jucători ar putea părăsi Metalul

Plecări în masă. 10 jucători ar putea părăsi Metalul

Se confirmă, va fi o vară a remanierilor la Metalul. Așa cum Campus TV publica încă de acum câteva săptămâni, mai mulți jucători vor părăsi lotul pregătit de Vali Stan.

Schimbările ar putea începe chiar dintre buturi, întrucât Iulian Dinu și Relu Stoian sunt la finele contractelor, ambilor permițânduli-se să-și găsească echipe. Există totuși o mică posibilitate ca angajamentele acestora să fie reînnoite, în caz că cei doi nu vor ajunge la acorduri cu alte cluburi.

Sarabanda plecărilor continuă și în defensivă. Trei dintre stoperi nu vor mai face parte din lotul pentru stagiunea viitoare. Este vorba de Gavric și Cimpoeșu, fundași la care Metalul a renunțat. Valentin Stan ar fi vrut să-l oprească pe Koudelkins, însă clubul local nu a putut îndeplini pretențiile financiare ale letonului.

Ar putea pleca și unul dintre cei mai vechi jucători ai Metalului. Ex-căpitanul Marius Tudorică se află la final de contract, însă sunt șanse ca decarul să continue.

Certă este însă despărţirea de Cristi Dumitru. Fostul atacant de la FCSB avea opţiunea prelungirii înţelegerii, însă şi-a dorit să evolueze la o echipă care să-i garanteze mai multe minute de joc. 

Metalul l-ar mai putea pierde și pe Darius Băncilă. Fostul jucător al Veronei este la final de contract, iar situația este “în copac”, așa cum a descris-o Valentin Stan. Este posibil ca cele două părți să se așeze, zilele acestea, la masa negocierilor. Un alt „under” despre care se discută în prezent este Stancovici, mijlocaș împrumutat de la Petrolul. Metalul are opțiunea prelungirii împrumutului, însă Vali Stan așteaptă și alte variante pe postul tânărului.

Nu în ultimul rând, pe picior de plecare este și Vali Dumitrache, atacant care aparține de Dinamo. Și aici există varianta prelungirii, care nu depinde exclusiv de Metalul. Clubul capitolin, dar și atacantul, vor trebui să-și dea acordul pentru a reînnoi înțelegerea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și