Pleacă Nenezic și Subțirică ? Conducerea Gloriei dezminte zvonurile

Pleacă Nenezic și Subțirică ? Conducerea Gloriei dezminte zvonurile

Două dintre sportivele în formă ale Gloriei sunt date ca și plecate, pe portalul wikipedia de limbă engleză al grupării buzoiene. Pe lângă celelalte mutări deja perfectate, sunt anunțate plecările Alexandrei Subțirică și portăriţei  Ljubica Nenezic. Conducerea grupării a ținut să dezmintă transferurile anunțate de wikipedia.

Pe pagina de wikipedia a echipei de handbal buzoiene, apare informația conform căreia două dintre sportivele Gloriei vor pleca din vară. Este vorba despre Liubica Nenezic și Alexandra Subțirică. În mod ciudat însă, nu se specifică și cluburile cu care ar fi semnat cele două sportive. Întrebați despre plecările celor două, membrii conducerii clubului local au ținut să infirme această informație, specificând, totodată, că ambele sportive se află sub contract până în 2023.

A fost confirmată, însă, despărțirea de al treilea portar,  Ana Maria Mârcă. Goalkeeperul se află la finalul contractului cu Gloria și va părăsi, începând cu 1 iulie anul curent, gruparea buzoiană. Conform aceluiași portal, Ana Maria s-ar fi înțeles cu Mioveni.

(de la stânga la dreapta, Raluca Kelemen, Ana Maria Iuganu, Yaroslava Burlacenko, Dziyana Ilyina, Kristina Prkacin, Valentina Blazevic)

La polul opus, Gloria se află în tratative cu două hanbaliste titrate din Liga Florilor. Conducerea clubului nu a dorit, însă, să divulge și numele celor două posibile achiziții, întrucât, după cum se știe, în această perioadă mai toate cluburile românești au intrat deja în febra mercato-ului. Pe același portal sunt listate transferurile confirmate: Raluca Kelemen de la Zalău, Valentina Blazevic via Cisnădie,  Kristina Prkačin – Lokomotiva Zagreb, și Yaroslava Burlacenko – Baia Mare. De asemenea, nu lipsește informația conform căreia vor reveni la Buzău Ana Maria Iuganu și Dziyana Ilyina.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și