PLÂNGERI ALE LOCATARILOR DE LA BLOCURILE INTEGRAL ŞI SIMILA: „VREM ASFALT, NU PIETRIŞ”.

PLÂNGERI ALE LOCATARILOR DE LA BLOCURILE INTEGRAL ŞI SIMILA: „VREM ASFALT, NU PIETRIŞ”.

În căminele Integral din apropierea Drăgăicii locuiesc peste 800 de oameni.

integralCondiţiile în care îşi duc traiul par desprinse dintr-un film despre lumea a treia. Gropile din asfalt, praful şi blocurile cenuşii demonstrează că oamenii de acolo au fost demult uitaţi de autorităţi.

După mulţi ani de la ultimele lucrări de asfaltare, în zonă şi-au făcut apariţia zilele trecute câţiva muncitori. Au turnat ceva pietris peste pământul existent, după care s-au făcut nevăzuţi, spre nemulţumirea locatarilor.

Am găsit şi un locatar mulţumit, convins că lucrările se vor finaliza convenabil, iar în zonă se va turna şi asfalt.

La fel au sperat şi buzoienii care locuiesc la blocurile din zona Simila. În urmă cu opt ani pe stradă s-a aşternut pietriş, dar asfaltul nu a mai apărut niciodată.

Pe lângă faptul că asfaltul lipseşte, o altă nemulţumire e că gurile de canalizare au fost astupate cu pământ. Din acest motiv, întreaga zonă se inundă la fiecare ploaie.

Un comentariu la: “PLÂNGERI ALE LOCATARILOR DE LA BLOCURILE INTEGRAL ŞI SIMILA: „VREM ASFALT, NU PIETRIŞ”.

  1. Fara sa jignesc pe nimeni, cei care locuiesc in aceste zone isi merita soarta! De fiecare data l-au ales pe actualul primar, desi acesta a promis de fiecare data ca ii va ajuta. Daca l-ai votat o data si nu a facut nimic pentru comunitate, cum sa il mai alegi si a doua oara? Nu sunt educati, nu au cultura politica! Iar, ca o completare, nu sunt in stare sa se gospodareasca singuri, arunca gunoiul oriunde, distrug bunurile comune si deranjeaza linistea publica.
    O sa le asfalteze la Pastele Cailor, din pacate pentru ei!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și