Cetățenii care își deranjează vecinii cu petreceri zgomotoase, muzică dată la maximum sau evenimente private organizate în curți, corturi ori spații deschise din apropierea locuințelor riscă amenzi mult mai mari. Legea care înăsprește sancțiunile pentru tulburarea liniștii publice a intrat în vigoare din această săptămână.
Măsura vine la început de sezon estival, perioadă în care petrecerile în aer liber, grătarele, evenimentele private și muzica la volum ridicat devin surse frecvente de conflict între vecini.
Noile reguli vizează inclusiv petrecerile private organizate în spații deschise sau în amenajări aflate în apropierea imobilelor de locuit. În astfel de cazuri, amenzile cresc la valori cuprinse între 4.000 și 6.000 de lei.

Sancțiunile devin și mai dure în cazul celor care repetă fapta într-un interval de 72 de ore. Dacă Poliția sau Jandarmeria revin pentru același tip de abatere, amenda poate ajunge la valori între 6.000 și 12.000 de lei sau poate fi înlocuită cu 100 până la 150 de ore de muncă în folosul comunității.
În cazul repetării acestei fapte în termen de 72 de ore, amenda poate ajunge la valori între 4.000 și 6.000 de lei sau poate fi înlocuită cu 70 până la 120 de ore de muncă în folosul comunității.
De asemenea, legea majorează amenzile pentru tulburarea liniștii locatarilor în intervalele de odihnă, între orele 22:00 și 08:00 și între 13:00 și 14:00. Persoanele care produc zgomote, larmă sau folosesc aparate muzicale la intensitate mare pot fi sancționate cu amenzi între 1.000 și 2.000 de lei.
Noua lege scurtează și procedurile în cazul contestării sancțiunilor. Hotărârea tribunalului, în apel, va fi definitivă, astfel încât procesele legate de astfel de amenzi să nu se prelungească luni sau chiar ani la rând.


