Președintele Consiliului Județean a dat asigurări că lucrările la podul de la Vaduu pașii vor continua, iar termenele vor fi respectate, în ciuda problemelor pe care le-a semnalat constructorul după viitura din trecut. De asemenea, Petre Emanoil Neagu a spus că nu este exclusă o reziliere a contractului, în cazul în care termenele nu vor fi respectate.

Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu a anunțat că în ciuda problemelor cu care s-a confruntat constructorul, pe podul de la Vadu Pașii se va circula în vara anului 2020. Petre Emanoil Neagu chiar a subliniat faptul că este obligația constructorului să respecte ceea ce și-a asumat la semnarea contractului.
Mai mult decât atât, președintele CJ nu exclude o eventuală reziliere a contractului în cazul în care constructorul nu va finaliza lucrarea la termen.
Lucrările la podul de la Vadu Pașii sunt supravegheate permanent de autorităţi, deoarece este un obiectiv vital pentru dezvoltarea zonei de proximitate cu munipiul Buzău. Noul pod este reabilitat cu bani de la Consiliul Județean Buzău și Ministerul Dezvoltării, investiţia ridicându-se la peste 26.000.000 lei. Lucrarea este executată de un consorţiu format din mai multe firme, printre care si Integral Buzău, societate de construcţii care a ridicat si noua maternitate din municipiu.
(Mirela Copariu)


