PERCHEZIŢII DIICOT LA PRIMĂRIE. „GRUP INFRACŢIONAL LA DIRECŢIA ECONOMICĂ”

PERCHEZIŢII DIICOT LA PRIMĂRIE. „GRUP INFRACŢIONAL LA DIRECŢIA ECONOMICĂ”

Buzoienii care au avut nevoie astăzi de documente de la Direcţia Economică a Primăriei sau au vrut să îşi achite taxele şi impozitele, s-au trezit în faţa unor uşi închise.

directia economicaVestea că în instituţie sunt mai mulţi procurori nu i-a surprins prea mult pe buzoieni. Procurorii DIICOT desfăşoară cercetări pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică şi abuz în serviciu în dauna intereselor publice. Activitatea vizează identificarea şi ridicarea registrelor, documentelor şi înscrisurilor referitoare la amenzi, impozite şi taxe locale de care unele persoane fizice şi juridice din municipiul Buzău au fost exonerate prin fraudă.

Din cercetările anchetatorilor a reieşit că mai mulţi funcţionari publici ar fi constituit un grup infracţional organizat şi ar fi obţinut ilicit bani din neînscrierea în sistemul informatic a mai multor procese- verbale de contravenţie, în vederea eludării plăţii acestora ori nu ar fi luat măsurile legale pentru urmărirea şi executarea bunurilor persoanelor juridice care figurează cu datorii la bugetul de stat.

Potrivit anchetatorilor, în dosar sunt vizate în jur de 10 persoane, angajate ale Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Buzău, iar perioada în care s-ar fi produs ilegalităţile se întinde între anii 2010 – 2015. Deocamdată n-a fost reţinută nicio persoană din cadrul Primăriei Buzău şi nici nu s-a dispus suspendarea din funcţie, astfel încât cei vizaţi de control se vor putea prezenta în continuare la serviciu. Rezultatele controlului de azi ar urma să fie făcute publice peste cel puţin şapte zile.

(Mirela Copariu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și