Deputatul Cezar Preda a votat azi dimineață în jurul orei 10 la secția de votare din incinta școlii generale nr 8 de pe strada Colonel Buzoianu.
Preda a declarat că a votat pentru o Românie normală şi a făcut un apel către toți buzoienii de a veni la vot, indiferent de opțiunea pe care vor să o exprime.
Deputatul s-a arătat deranjat de un banner al unuia dintre competitori care trona exact în fața secției de votare, deși, conform legii, materialele electorale nu trebuie afișate la mai puțin de 500 de metri distanță față de secție.
Cezar Preda a mai reclamat și alte încălcări ale legii electorale, dar în mediul rural.


