Inspectoratul Şcolar a organizat o întâlnire între profesorii de biologie buzoieni şi mai multe cadre didactice universitare.
Scopul vizat a fost prezentarea dacălilor buzoieni a unor metode noi de predare la clasă.
Invitat special a fost Naela Costică, profesor universitar şi autoare a unei lucrări de metodică în care se explică punctual cum ar trebui să se desfăşoare o oră interesantă pentru elevi.
Prezenţi în număr mare, profesorii buzoieni au admis necesitatea studiului continuu pentru a ţine pasul cu noile tehnologii dar şi cu pretenţiile elevilor.
Profesorii nu au fost la prima astfel de întâlnire, iar organizatorii au dat asigurări că nu a fost nici ultima. Pe viitor se pregătesc astfel de întâlniri şi cu profesori de la alte discipline.


