Pensionarii buzoieni care au datorii la Casa Judeţeană de Pensii, pot fi scutiţi de plata acestora de la 1 octombrie 2014, dacă îndeplinesc noile condiţiile stipulate de lege.
Debitele provenite din cumulul pensiilor anticipate şi al pensiilor de invaliditate cu veniturile provenite din drepturi salariale, nu vor fi scutite de plată.
Casa Judeţeană de Pensii Buzău a estimat că ar putea rezulta circa 280 de cazuri de scutiri de plată ale debitelor.
Pentru cazurile eligibile, reţinerile din luna octombrie vor fi returnate până pe 25 noiembrie.
Sumele reţinute până la apariţia şi aplicarea noii legi vor fi restituite în rate egale, pe parcursul a 5 ani.


