Metalul Buzău nu a reușit nici azi să rupă seria rezultatelor nefavorabile în fața celor de la FC Bihor. Alb-albaștrii au cedat pentru a treia oară consecutiv în fața orădenilor, de fiecare dată cu același scor, 1-2, într-un meci în care deciziile de arbitraj și momentele-cheie au cântărit decisiv.
Gazdele au început în forță și au deschis scorul rapid, în minutul 5, după o acțiune purtată pe partea laterală. Centrarea lui Dan Panait l-a găsit nepregătit pe portarul Dinu, ieșirea acestuia fiind speculată de Tescan, care a trimis cu capul în plasă din apropiere.
Metalul a reacționat și a restabilit egalitatea în minutul 23, tot în urma unei faze venite din bandă. Opaiț a pătruns curajos și a centrat periculos, iar fundașul Kereki, aflat sub presiune, a deviat balonul în propria poartă.
Repriza secundă a debutat cu o mare șansă pentru buzoieni. La prima acțiune de după pauză, Opaiț a mai livrat o centrare excelentă, Robu a lăsat mingea să treacă, însă Puiu a ratat incredibil din doar câțiva metri. La scurt timp, Dinu a avut o intervenție salvatoare la șutul lui Hora, fază la care atacantul bihorean părea să controleze mingea cu mâna, fără ca arbitrul să sancționeze.
FC Bihor a fost apoi pe lângă gol în câteva rânduri. Cocian a lovit bara în minutul 65, iar ulterior Dinu s-a remarcat din nou la dubla ocazie Călin – Hora. Cu câteva minute înainte, gazdele marcaseră, însă reușita fusese anulată pentru poziție de ofsaid.
Golul decisiv a venit în minutul 86, în urma unui penalty acordat pentru un presupus henț comis de Dănuleasă. Deși reluările nu au clarificat faza, centralul Dragoș Nicolae a arătat punctul cu var. Hora a transformat fără emoții, al optulea gol al veteranului de 37 de ani.
Metalul nu a mai găsit resursele necesare pentru a reveni pe final, astfel că încheie anul pe locul 9, cu 29 de puncte, la trei lungimi de Reșița, ocupanta poziției a șasea, ultima care asigură accesul în play-off.




