Prin iniţiativa lor de a construi o parcare pentru biciclete în curtea colegiului, hasdeenii sunt cu un pas înaintea edililor buzoieni.
Parcarea pentru biciclete e gata, nu însă şi pistele pentru biciclişti pe care elevii să vină de acasă până la şcoală.
Parcarea pentru biciclete a fost definitivată încă din luna august şi, odată cu începerea noului an şcolar, şi-au făcut apariţia şi vehiculele pe două roţi.
Elevii şi o parte din personal au început să vină la program pe biciclete şi este de aşteptat ca şi alţii să le urmeze exemplul. Conducerea colegiului susţine această iniţiativă.
A fost creat chiar şi un fond extrabugetar pentru achiziţionarea bicicletelor cu care vor fi premiaţi elevii merituoşi.
Banii strânşi până acum sunt suficienţi pentru 11 asemenea vehicule ecologice de transport personal.
Piste pentru biciclete au fost amenajate, până acum, doar în parcurile Crâng şi Tineretului şi pe strada Aurel Vlaicu din cartierul M. Viteazul.
Pe celelalte străzi se circulă la noroc şi la mila şoferilor, dar nu mulţi biciclişti au curajul să iasă în trafic şi să se strecoare, la risc, printre zecile de autovehicule.
Dacă numărul elevilor şi altor buzoieni care optează pentru acest mijloc de transport va creşte, poate că şi Primăria va reacţiona. (Corneliu Floriceanu)



