PAUL NEGOIŢĂ NU MAI CANDIDEAZĂ LA PRIMĂRIA BUZĂU. SUSŢINE CĂ ENORIAŞII L-AU CONVINS

PAUL NEGOIŢĂ NU MAI CANDIDEAZĂ LA PRIMĂRIA BUZĂU. SUSŢINE CĂ ENORIAŞII L-AU CONVINS

Paul Negoiţă nu mai candidează la Primăria Buzău. Anunţul l-a făcut printr-o postare pe pagina de socializare, iar ca motivare, susţine că enoriaşii l-au făcut să ia acestă decizie. Pentru Paul Negoiţă decizia de a candida era una radicală, având în vedere că ar fi trebuit să renunţe la vocaţia de preot.

negoitaDupă mai multe săptămâni în care nu a dat ca certă candidatura sa, dar a lăsat să se înţeleagă să doreşte să se arunce în cursa electorală, Paul Negoiţă a anunţat, astăzi, printr-un mesaj postat pe Facebook că nu mai candidează pentru funcţia de primar sau pentru un post de consilier municipal. Acesta susţine că o scrisoare venită din partea unui grup de enoriaşi l-a făcut să ia această decizie.

“În decursul anilor am avut privilegiul multor îndatoriri publice. Au rămas urme vizibile. Cu acelaşi devotament îmi doresc să lucrez în continuare pentru oameni. O voi face, dar nu în calitare de primar, ci de simplu cetăţean. Motivaţia nu este una ascunsă, ci una simplă, extrem de simplă. În ultimul timp, oamenii alături de care am construit în ultimii ani m-au rugat să nu abandonez ceea ce am făcut împreună. Aceste insistenţe m-au pus pe gânduri, dar nu hotărâtoare. Astăzi, însă, odată cu primirea semnăturilor pentru candidatură, am mai primit o listă cu semnături şi un mesaj scurt: nu suportăm gândul că duminică nu o să ne mai vorbiţi, sunteţi un simbol şi vă rugăm să rămâneţi. Vă vom susţine indiferent de decizie, dar aplecaţi-vă asupra rugaminţii noastre!

Nu ştiu dacă sunt un simbol sau nu. Ştiu însă că nu mi-am dorit cu ardoare funcţii publice. Au venit şi atât. De aceea, dincolo de aspiraţii de tot felul sau de momentul istoric, dincolo de raţiune şi de calcule reci, glasul sufletlui îmi cere să nu ignor rugămintea acestor oameni minunaţi care mi-au fost alături cu toată fiinţa lor. Rămân deschis spre orice formă de colaborare publică, exceptând cele politice şi administrative şi sunt dispus să-mi pun în lucrare toată priceperea, dar în calitate de simplu cetăţean. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă doresc sărbători fericite!”, aşa sună mesajul pe care Paul Iulius Negoiţă l-a postat pe Facebook.

Având în vedere comunicările făcute publice în ultima perioadă de Sfântul Sinod, decizia lui Paul Negoiţă de a candida era una foarte grea. Ar fi trebuit să renunţe la vocaţia de preot, ceea ce se pare că nu a putut să facă.

(Mirela Copariu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și