Patru buzoieni vor fi în delegația României, la Campionatul Mondial de Minifotbal 2025. Buzăul este reprezentat de Cristian Lupu, director tehnic și vicepreședinte al Federației Române de Minifotbal. Șaron Chirică, jucător cu ștate vechi, campion mondial în 2023. Emil Cotenescu, medicul echipei. Marius Constantin, manager AMA Fortuna Sports, sponsor tehnic al echipei.
România este și viceampioană europeană după ce a pierdut finala din iunie (anul trecut) în fața Serbiei. Tricolorii avuseseră un parcurs perfect la turneul final continental, dar au cedat cu 9-10 la lovituri de departajare, în fața Serbiei. Naționala României era în acel moment deținătoarea titlului mondial, după ce se încoronase în 2023 la ediția desfășurată în Emiratele Arabe Unite. În finală, tricolorii învinseseră Kazahstanul după un meci dramatic, decis la loviturile de departajare (14-13). România înregistra un parcurs impecabil, cu 6 victorii și un egal.

În acest an, între 21 mai și 1 iunie, va avea loc Campionatul Mondial de minifotbal 2026, acolo unde România este din nou favorită la trofeu. Turneul final va avea loc în Azerbaidjan, națională care pare să fie și principala noastră contracandidată la trofeu. În grupa B, România a fost repartizată de tragerea la sorți alături de Franța, Ciad și Uzbekistan.Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în optimi, iar, grație unui culoar accesebil, naționala noastră are șanse mari să joace finala.
România este cea mai titrată echipă europeană în minifotbal, cu 6 titluri de campioană europeană și 2 medalii de bronz la Campionatele Mondiale din 2015 (SUA) și 2019 (Australia).



