Încă patru agenți economici din Buzău s-au alăturat celorlați 9 existenți în proiectul Școala Duală ”Meritas”, de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Filipescu”. Primăria este și ea parte din contract și va sprijini crearea de consorții tehnice la Buzău. Elevii care fac parte din proiect au gratuitate la cazare, masă și transport și primesc burse de la agenții economici și Municipalitate.
Astăzi au fost semnate contractele de parteneriat dintre Liceul Tehnic, Primăria Municipiului și agenții economici buzoieni, în cadrul proiectului ”Meritas”, pentru cel de-al doilea an al Școlii Profesionale Duale.
Calificările obținute la finalul perioadei de școlarizare le vor asigura absolvenților locuri de muncă bine plătite, atât în Buzău, cât și în țară sau peste hotarele ei.
În afară de participarea sa la acordarea burselor de studii în cuantum de câte 500 de lei pentru fiecare elev din învățământul profesional dual, Municipalitatea asigură și gratuitate pentru cazare, cantină și transportul acestora.
Mai mult chiar, Primăria face demersurile necesare pentru înființarea de consorții cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul Programului „România Educată”.
Odată înființat campusul, pentru care au fost alocate 12 hectare de teren la ieșirea spre Vernești, Municipalitatea va aigura și alte oferte atrăgătoare pentru elevii și viitorii studenți.
Contractele de Parteneriat au fost semnate astăzi de 13 agenți economici, cu 4 mai mulți decât anul trecut, care vor asigura cele mai bune condiții pentru perioada de practică la locul de muncă și vor contribui la acordarea burselor lunare.
De asemenea, semnatarii contractelor vor asigura locuri de muncă bine plătite pentru numărul de absolvenți solicitați la începutul școlii.
Cu cei 40 de elevi înscriși anul acesta în proiectul ”Meritas”, numărul total a ajuns la 82.
De asemenea, pentru viitor vor fi create încă 10 locuri pentru absolvenții de gimnaziu din Republica Moldova, care vor dori să se înscrie în program.


