După reabilitatrea parcului Alexandru Marghiloman şi după ce toate aleile din parcul Crâng au fost asfaltate, a venit şi rândul celui de-al treilea parc mare din Buzău să intre în atenţia Urbis Serv.
Parcul Tineretului este cel mai nou din oraş. Lucrările au început în 1968, prin munca voluntară a elevilor, tinerilor şi militarilor din Buzău şi au continuat până în zilele noastre. Încă ar mai fi câte ceva de făcut pentru ca parcul să fie cu adevărat la standarde moderne.
Deocamdată, este necesară reasfaltarea unor alei, deteriorate de trecerea anilor.
Prima care a intrat în lucru este Aleea pentru karturi, care înconjoară lacul din stânga parcului.
Funcţie de timp şi, mai ales de bani, vor intra la recondiţionat şi celelalte alei din parc, pe care timpul le-a însemnat cu răni mai mult sau mai puţin adânci. (Corneliu Floriceanu)



