Atenție șoferi, de astăzi se închid parcările de pe strada 12 Aprilie 372. În zonă se construiește o canalizație pentru cablurile electrice și de comunicații. Parcările nu vor putea fi utilizate timp de două zile.

Cu trei zile mai târziu decât anunțase Primăria pe site-ul oficial, strada 12 Aprilie 372 a intrat în lucru.
Este vorba despre străduța din vecinătatea Palatului Comunal și a parcului ”Vasile Voiculescu”, unde va fi construită o canalizație subterană pentru cabluri.
Lucrările, care ar fi trebuit demarate pe 25 iulie, au început astăzi dinspre sensul giratoriu de la Arhiepiscopie.
Pe segmentul de stradă care mărginește parcul, locurile de parcare nu mai pot fi utilizate pe parcursul șantierului.
La fel se va proceda și când se va ajunge pe segmentul din dreptul Primăriei și când parcarea autovehiculelor în zonă va fi interzisă.
După finalizarea canalizației, toate cablurile aeriene, electrice sau pentru comunicații electronice, vor fi coborâte în subteran.
Conform previziunilor din comunicat, parcarea nu va putea fi utilizată timp de două zile. (Corneliu Floriceanu)


