Printre numeroasele dotări cu care va fi prevăzută viitoarea parcare subterană de la Sfinții Îngeri sunt prevăzute și filtre antipoluare. Acestea vor anihila gazele de eșapament emise la pornire de cele 500 de autovehicule parcate acolo. Se așteaptă ca poluarea din centru să mai scadă astfel sau să nu mai crească.
Conform unor măsurători mai vechi, municipiul Buzău ar fi situat pe locul 20, într-un top național al nivelului de poluare atmosferică.
Miile de autovehicule de toate categoriile care circulă zilnic pe străzile orașului contribuie din plin la creșterea gradului de poluare a aerului, în special în zona centrală.
Primarul Toma este convins că viitoarea parcare subterană care ar urma să fie construită în 2-3 ani sub parcul Sfinții Îngeri, care va fi dotată și cu filtre speciale, va contribui la eliminarea gazelor de eșapament de la cele 500 de mașini parcate acolo.
După ce viitoarea parcare va fi construită, este prevăzut ca parcul de lângă Piața Centrală să fie refăcut și extins și în locul parcării existente.
Dar, cine știe? Poate că până la finalizarea proiectului edilii vor ajunge la concluzia că eliminarea parcării supraterane va însemna desființarea multor locuri de parcare de care Buzăul cam duce lipsă.
Nu va atingeti de parcarea de langa Biserica Sf Îngeri!De profanare se morminte ati auzit?Daca v_a mai rămas macar un dram de credinta in Dumnezeu nu veti îndrăzni să scăpați acolo.