Publicat la: 28.11.2019. 19:37 / 1.629 views

PÂNĂ CÂND ÎI ŢINEŢI ÎN FRIG ŞI FĂRĂ APĂ CALDĂ? PROBLEME ÎN ŞCOLI ŞI PENTRU 4.000 DE FAMILII

Noua avarie apărută la cazanul de la PT 4 din Dorobanţi scoate la iveală modul pompieristic în care a fost realizat noul sistem de termoficare. 4.000  de familii din oraş nu au căldură şi apă caldă, în timp ce 12 unităţi şcolare beneficiază de agent termic sub cota de avarie. Abia acum s-a constatat că trebuie schimbate ţevile din angrenajul cazanului luat din curtea CET-ului.

cosuri fum 1 calorifer rece

În urmă cu o săptămână, primarul Constantin Toma anunţa că urmează să se monteze un ventilator la PT 4 din Dorobanţi, pentru reducerea zgomotului produs de cazanul de 10 gigacalorii. Edilul-şef era mulţumit că sistemul improvizat de Regia de termoficare poate asigura căldură.

Ventilatorul a fost montat, însă între timp a apărut o avarie la ţevile aferente cazanului, astfel că acesta a fost oprit. Furnizarea agentului termic a fost preluată de al doilea cazan, de o capacitate mult mai mică, fapt care a condus la lipsa căldurii şi a apei calde pentru 4.000 de familii din oraş. RAM a decis să utilizeze cazanul mic doar pentru încălzirea şcolilor, numai că sistemul nu face faţă, astfel că sunt semnalate probleme la 12 unităţi de învăţământ din municipiu. În unele şcoli au fost scurtate orele de curs, iar în multe săli de clasă au fost aduse aeroterme.

La Colegiul Hasdeu, situaţia diferă de la clădire la alta. În internat, temperatura este acceptabilă, dar în unele săli de clasă se resimte faptul că Regia furnizează agent termic la cote minime.

Cea mai grea situaţie este pentru elevii de la Liceul Tehnic, unde căldura nu a fost furnizată deloc în acest sezon rece. Se fac eforturi pentru ca, în aceste zile, să fie dată în folosinţă noua centrală termică proprie.

În replică la toate problemele apărute în sistem, conducerea Regiei dă asigurări, printr-un comunicat de presă, că situaţia va reveni la normal în weekend, când vor fi montate noile ţevi la cazanul de la PT 4. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!