Pe perioada pandemiei, accesul buzoienilor la serviciile medicale din ambulatoriile de specialitate a fost restrâns drastic, prin normele impuse de Ministerul Sănătății. Acest fapt s-a resimțit și la nivelul Spitalului Județean de Urgență, unde doar câteva dintre problemele medicale ale buzoienilor au fost tratate în Ambulatoriu.

Pe toată perdioada stării de urgență, zilnic, zeci de persoane au fost nevoite să aștepte în fața Ambulatoriului celei mai mari unități medicale din județ, date fiind măsurile speciale de triaj dispuse prin reglementările Ministerului Sănătății. Este situația pe care am regăsit-o și astăzi.
De la începutul pandemiei, odată cu impunerea restricțiilor de acces în unitățile spitalicești, Ambulatoriul de la Spitalul Județean a funcționat la capacitate foarte redusă, fiind acordate doar o serie de servicii medicale.
În aceste condiții, sunt de înțeles și nemulțumirile pacienților și aparținătorilor, nevoiți să aștepte preluarea de către personalul medical de la cabinetele funcționale.
Restricțiile de acces și măsurile de protecție din Ambulatoriu vor fi menținute și după ridicarea stării de urgență, chiar dacă vor fi redeschise toate cabinetele.
În jurnalul de mâine, Campus TV va aborda efectul măsurilor stricte asupra internărilor pe secții dar și a prezentărilor de la UPU de la Spitalul Județean de Urgență Buzău. (Mihai Bunăziua)


