Anul trecut, Primăria a început operaţiunea de demontare a unor construcţii provizorii de pe domeniul public. Este vorba despre 354 de garaje particulare, ridicate cu sau fără autorizaţie în diferite zone ale oraşului. În locul acestora vor fi amenajate parcări de reşedinţă care vor fi repartizate riveranilor.
Încă de anul trecut, Municipalitatea a demarat o campanie de demontare a garajelor particulare ridicate pe domeniul public.
Operaţiunea a continuat şi la începutul acestui an dar, în urma unor contestaţii în justiţie, a fost oprită până la o hotărâre definitivă a instanţelor.
Cele 57 de garaje nedemolate, care aparţin grupului de buzoieni care au făcut contestaţie în justiţie au un statut mai aparte.
Ele au fost repartizate proprietarilor odată cu apartamentele şi, se pare că făceau parte din proiectul blocurilor respective.
Pe terenurile eliberate de garajele provizorii, Primăria va amenaja parcări de reşedinţă, care vor fi repartizate locatarilor din blocurile arondate.
Mai sunt încă garaje nedemolate şi din cauză că proprietarii lor au decedat ori sunt prea în vârstă, bolnavi sau nu au mijloacele materiale necesare pentru a achita costurile de demontare.
În aceste cazuri, societatea Urbis Serv se va ocupa de înlăturarea construcţiilor de pe domeniul public, la solicitarea Primăriei, care va acoperi şi costurile lucrărilor. (Corneliu Floriceanu)


