ODIHNĂ VEŞNICĂ EROILOR DE LA MIHĂILEŞTI. TREISPREZECE ANI DE LACRIMI ŞI DURERE

ODIHNĂ VEŞNICĂ EROILOR DE LA MIHĂILEŞTI. TREISPREZECE ANI DE LACRIMI ŞI DURERE

Au trecut treisprezece ani plini de durere de când un TIR încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat la intrarea în Mihăileşti şi a luat foc. În explozia ucigătoare au pierit şapte pompieri, şoferul autotrenului, localnici şi cei care erau acolo pentru a face cunoscută tragedia. Elena Popescu, fost redactor şef la Radio Campus, şi cameramanul Ionuţ Barbu şi-au pierdut viaţa în timp ce îşi făceau datoria, la fel ca şi pompierii buzoieni.

mihailesti 2Astăzi s-au împlinit treisprezece ani de când, la ora 5.45 a explodat azotatul de amoniu dintr-un TIR răsturnat la intrarea în Mihăileşti.

Deflagraţia ucigaşă a curmat instantaneu 18 vieţi.

Şapte pompieri care încercau să stingă incendiul, sătenii care dădeau o mână de ajutor, şoferul camionului şi doi jurnalişti, colegii noştri.

Familiile lor sunt veşnic îndoliate şi suferinţa lor răzbate dureros mai ales în această zi de pomenire, când cei pierduţi sunt pomeniţi cu lacrimi, lumânări şi flori.

Şi, mai ales, cu o dragoste neostoită.

Eroii de la Mihăileşti nu au fost uitaţi.

Astăzi, la monumentul ridicat în amintirea  lor, au venit rudele, prietenii şi camarazii celor pierduţi.

Preoţii au oficiat slujba de pomenire şi la monument au fost depuse coroane de flori şi au fost aprinse lumânări.

După 13 ani, la locul tragediei încă se mai adună toţi cei care, cu pioşenie şi durere în suflete, îi pomenesc pe cei pierduţi pentru totdeauna din această lume.

Şi pe care nu-i vor uita niciodată.

Dumnezeu să le odihnească sufletele curate! (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și