Copiii cu dizabilităţi din judeţ şi din ţară vor avea şansa la un tratament de specialitate stomatologic, şi, implicit, la o viaţă normală. Asta datorită unei echipe de specialişti formată la nivelul Spitalului Judeţean Buzău care ieri a marcat o primă reuşită. O fetiţă de 12 ani cu diazbilitaţi a fost operată cu succes, după ce toţi medicii o îndrumaseră doar către clinici private.
Sunt trei medici tineri, cu ambiţie şi determinare. Diana Radu, Doiniţa Radu şi Florin Năstase sunt doctorii din Spitalul Judeţean care au făcut posibilă o intervenţie extrem de dificilă în cazul unei paciente de 12 ani, cu dizabilităţi. Se punctează astfel încă o reuşită la Spitalul Judeţean Buzău.
Mama copilei de 12 ani care a fost operată a fost îndrumată către clinicile private din capitală pentru intervenţia la care trebuia supusă adolesenta, nu a putut suporta costurile. Pentru a veni în sprijinul familiei, la nivelul Spitalului Judeţean Buzău s-a format această echipă de specialişti.
Intervenţia, de altfel banală în cazul unui copil obişnuit, în cazul unui copil cu probleme a fost extrem de riscantă, însă medicii de la Buzău au reuşit să obţină rezultate excelente.
Cei trei medici şi-au dat mâna şi au format acestă echipă pentru a veni în sprijinul tuturor pacienţilor cu probleme deosebite, care în alte condiţii nu s-ar fi putut adresa decât clinicilor private.
Nu este prima reuşită a medicilor buzoieni. Chiar şi luna trecută a fost înregistrată o noutate, în cazul unei adolescente de 17 ani care a fost supusă unei operaţii de reconstrucţie facială. (Mirela Copariu)


