A fost ales un brad din curtea unui buzoian din cartierul Mihai Viteazu, de pe strada Ion Costinescu, care l-a donat Municipalității pentru a fi împodobit pentru Sărbătorile de Iarnă.
Convoiul cu bradul municipal a străbătut o parte din Zona Industrială, apoi Calea Eroilor și a intrat în Pădurea Crâng pe Aleea Căprioarei. Ajuns la Obelisc, după ce a trecut pe sub plasa de lumini cu ajutorul nacelelor de la Urbis, bradul a fost ridicat de pe trailer și fixat în locașul construit special pentru el în anii trecuți
Nicio creangă nu s-a rupt în timpul transportului așa că, după ce va fi împodobit de sus până jos, bradul de Crăciun din Crâng va putea fi admirat de buzoieni în toată splendoarea sa.
Cel de-al doilea brad, care va fi amplasat în fața Palatului Comunal este mult mai înalt și va crea oarece probleme atunci când va fi montat în locașul său pentru că necesită o macara specială.
Macaraua fiind foarte grea, decidenții se tem ca nu cumva să se spargă plăcile de granit abia montate atunci când va intra pe platou.
Bradul urmează să fie adus zilele următoare dintr-o localitate din județ.