NUMĂRUL CAZURILOR S-A DUBLAT ÎN LUNA IULIE. APROAPE 750 DE ÎMBOLNĂVIRI, LUNA TRECUTĂ

NUMĂRUL CAZURILOR S-A DUBLAT ÎN LUNA IULIE. APROAPE 750 DE ÎMBOLNĂVIRI, LUNA TRECUTĂ

Un bilanț al îmbolnăvirilor înregistrate în luna iulie arată că, de la începutul pandemiei, luna iulie a fost cu cel mai mare număr de infectări la nivelul județului Buzău.

pacienti covid 19 spital rm sarat 2În baza unei simple analize a cifrelor furnizate zilnic de autorități, reiese că, în luna iulie am avut o explozie a cazurilor, cifra de persoane infectate fiind dublă față de bilanțul perioadei anterioare scurse de la începutul pandemiei. 

Astfel, dacă la finele lunii iunie erau înregistrate 583 de cazuri de coronavirus, iulie s-a încheiat cu o cifră de 1.332 de îmbolnăviri, ceea ce înseamnă că luna trecută au fost confirmate aproape 750 de cazuri

Valurile de îmbolnăviri au determinat autoritățile buzoiene din sănătate să propună introducerea obligativității purtării măștii și în spațiile publice deschise, în zonele aglomerate.

Potrivit datelor prezentate astăzi, s-a ajuns la 1.391 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei, în județul Buzău.

Dintre acestea, 723 reprezintă persoane declarate vindecate și externate, numărul deceselor ajungând la 40. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și