Încă o întâmplare care face fotbalul buzoian de rușine. Cei de la Voința Limpeziș au fost prinși cu mâța-n sac de două ori într-un singur meci, după ce au încercat să folosească jucători care nu erau înscriși pe foaia de joc. Falsul, unul grosolan, a fost sesizat și reclamat pe 31 august, chiar înaintea meciului din deplasare, cu CSM Adjud.
Directorul sportiv al gazdelor având bănuieli legate de legitimitatea jucătorilor ieșiți la încălzire, a solicitat arbitrilor să facă o confruntare care să confirme identitatea fiecărui fotbalist. A reieșit că șase dintre sportivii de la Limpeziș urmau să evolueze “pe fals”, așa cum se spune în limbaj fotbalistic. Aceștia au luat loc în tribune, astfel că echipa buzoiană a rămas în unsprezece jucători și o rezervă. Bănuielile celor de la Adjud au fost alimentate și de faptul că la încălzirea care a precedat partida ieșiseră foarte mulți jucători sud-americani.
În ciuda faptului că fuseseră deconspirați înainte de meci, cei de la Limpeziș au dat înainte cu practicile neortodoxe. Pe foaia de meci, cu numărul 21, figura un jucător Under 19. Numai că în teren a fost trimis un fotbalist mult mai în vârstă. Culmea, acesta comunica în spaniolă cu coechipierii, fapt remarcat și de cei de la Adjud. Mai mult, fizionomia acestuia, una sud-americană, îl trăda de la o poștă. La pauză, arbitrului i s-a sesizat problema, dar la confruntare fotbalistul a refuzat să se legitimeze.
După meci, cavalerii fluierului l-au chemat în cabina arbitrilor, de data aceasta însoțit de delegatul celor de la Limpeziș. Din nou, orice comunicare a fost imposibilă, întrucât fotbalistul a refuzat să scoată un cuvânt. La un moment dat, chiar s-ar fi făcut aluzia că suspectul este surdo-mut și analfabet, întrucât nu a fost în stare să-și scrie numele pe o foaie de hârtie.
Pe foaia oficială de joc, purtătorul tricoului cu numărul 21 era Cosmin Togan, un fotbalist legitimat la Voința încă din 2021 și care se încadrează în baremele Under, impuse de FRF
Imediat după meci, CSM Adjud a înaintat o reclamație către FRF iar forul român a decis depunctarea celor de la Limpeziș, o amendă de 2200 lei dar și interdicția la transferuri în următoarea perioadă.
“Ingineria” de pe 31 august s-ar putea să-i coste mult mai mult decât o depunctare și-o amendă. Imaginea clubului a fost șifonată rău de tot iar inițiativa celor care finanțează echipa din propriile buzunare devine nulă, după isprava relatată. Nu este exclus ca Voința să piardă la masa verde și meciul cu Olimpia, câștigat inițial pe teren, dacă se va dovedi că și la această partidă au fost oameni care au “jucat pe fals”
Contactat azi, președintele celor de la Limpeziș, Ioniță Dedu, nu a dorit să ofere niciun drept la replică.