În şedinţa de astăzi ar fi trebuit să se aleagă cel de-al doilea vicepreşedinte al CJ Buzău, post rămas vacant după demisia lui Cristi Bâgiu şi promovarea vicelui Emanoil Neagu în postul de preşedinte.
Astăzi, şeful de şedinţă a anunţat că alegerea se va face în şedinţa viitoare, ultima din acest an.
În ceea ce priveşte numele celui de-al doilea vicepreşedinte, preşedintele Neagu a preferat să nu facă nominalizări. O variantă posibilă este ca grupul de consilieri PSD să nu fi căzut de acord asupra numelui persoanei.
Numele vehiculat este cel al lui Ştefan David, director adjunsct la DGASPC Buzău. David a mai ocupat în trecut acest post.
(Mirela Copariu)



