Nu mai scăpăm de ploi. Nouă informare de instabilitate atmosferică

Nu mai scăpăm de ploi. Nouă  informare de instabilitate atmosferică

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă la nivelul întregii ţări, începând de marţi dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 8 iunie, ora 12:00 – 10 iunie, ora 23:00, vor fi perioade cu averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25 – 50 l/mp.

Meteorologii precizează că instabilitatea atmosferică va continua să fie accentuată până la sfârşitul acestei săptămâni. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și