Încet, dar sigur, autorităţile din Primărie încearcă să găsească o soluţie pentru ca persoanele cu handicap şi însoţitorii lor să nu mai fie puşi pe drumuri pentru a-şi procura abonamente gratuite de transport. Pe această temă, noua conducere a Direcţiei de Asistenţă Socială, instituţie care are în evidenţă beneficiarii, va discuta cu şefii din Palatul Comunal. Între timp, Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la situaţia creată la Buzău.
Pentru a-i contabiliza pe toţi cei care circulă gratuit, în vederea decontării, însoţitorii şi persoanele cu handicap trebuie să meargă, lunar, la un punct de lucru al Trans Bus pentru a-şi procura abonamente. Beneficiarii sunt nemulţumiţi, în condiţiile în care deţin legitimaţii speciale, eliberate de D.G.A.S.P.C., prin intermediul cărora, potrivit legii, pot circula gratuit pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile din Primărie vor să găsească o variantă de mijloc, odată cu instalarea unei noi conduceri la Direcţia de Asistenţă Socială.
La începutul săptămânii viitoare, va avea loc o întâlnire cu toţi factorii de decizie, astfel încât să fie identificată o soluţie prin care beneficiarii să nu fie puşi pe drumuri atât de des.
Între timp, Avocatul Poporului s-a sesizat în legătură cu situaţia de la Buzău şi va efectua o anchetă în urma căreia va emite o recomandare privind modul în care să fie respectate drepturile persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor lor. (Mihai Bunăziua)



