Trustul Campus Media a decis să o premieze pe eleva Noemi Alexia Radu, singurul absolvent din județul Buzău care a obținut media 10 la evaluarea națională. Conducerea trustului îi oferă absolventei de la Școala nr. 1 o excursie în valoare de 2000 de lei. Anunțul a fost făcut în această dimineață, la Matinalul în Forță, de la Radio Campus, unde a fost invitată Noemi.
Miercuri, Noemi Alexia Radu a fost invitată la matinalul de la Radio Campus, în cadrul jurnalului de știri de la ora 9:00, prezentat de Ana-Cristina Micu și Mihai Bunăziua. Cu emoție, eleva a povestit cum s-a simțit, când a aflat că este singurul absolvent din județ cu media 10 la evaluarea națională.
Cu aceeași ambiție, dar și cu dăruire, Noemi a finalizat gimnaziul tot cu 10 pe linie, fiind șefă de promoție la Școala Gimnazială nr. 1 Căpitan Aviator „Mircea T. Bădulescu” din Buzău. Adolescenta a mărturisit că, pe lângă sprijinul total primit din partea părinților, crede cu tărie că reușita sa are în spate și… divinitatea.
Interviul matinal a fost ascultat de conducerea Trustului Campus Media și, astfel, s-a luat decizia premierii elevei de 10, cu un sejur în valoare de 2000 de lei.
Mai mult, lui Noemi i s-a promis că va avea parte de prima sa expoziție de tablouri, ea fiind pasionată de pictură.
Pe pagina de facebook a Campus TV puteți urmări ediția specială realizată marți, la “Cocktail”, unde au fost invitați Noemi Alexia și părinții ei.



