NICIUN POLIŢIST LA „ZEBRĂ”

NICIUN POLIŢIST LA „ZEBRĂ”

NICIO MĂSURĂ NU S-A LUAT DUPĂ ACCIDENT.

trecere 1După ceva timp de la producerea accidentului de pe strada Alexandru Marghiloman, când pe trecerea de pietoni de lângă şcoală au fost accidentate două fetiţe, nu s-a luat nicio măsură pentru a preveni repetarea nefericitului evenimentului. Niciun poliţist nu era prezent astăzi acolo, deşi zona s-a dovedit a fi periculoasă pentru copiii care merg la şcoală.

Accidentul de pe trecerea de pietoni de la şcoala 6 a scos în evidenţă faptul că municipalitatea nu dispune de suficienţi poliţişti. La orele de vârf, când elevii intră sau ies de la şcoală, unităţile şcolare din zonele centrale sunt supravegheate de poliţişti de la circulaţie.

Acest lucru nu s-a întâmplat şi la Şcoala 6, deşi zona este circulată intens.

Penuria de poliţişti locali poate fi înţeleasă, până la un anumit nivel, iar lipsa de fonduri este motivarea perpetuă.

Cu toată această lipsă de personal, după producerea accidentului în care două fetiţe au fost spulberate de pe trecerea de pietoni, în zonă au apărut peste zece poliţişti, fie ei locali, fie de la rutieră.

Ar fi fost mult mai bine dacă unul dintre ei ar fi supravegheat traversarea elevilor la ora de vârf. Accidentul ar fi fost astfel evitat.

Un comentariu la: “NICIUN POLIŢIST LA „ZEBRĂ”

  1. Nu poti sa pui politisti la fiecare trecere de pietoni! Conducatorii auto trebuie sa reduca viteza in zona trecerilor de pietoni dar si in zona unitatilor de invatamant. Totusi, cea mai buna solutie ar fi montgarea unor calmatoare de treafic pe partea carosabila in zona trecerilor de pietoni, iar de acest lucru se ocupa primaria.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și