NEOBRĂZAŢII PE DOUĂ ŞI PATRU ROŢI. EDITORIAL DE STAN BREBENEL

NEOBRĂZAŢII PE DOUĂ ŞI PATRU ROŢI. EDITORIAL DE STAN BREBENEL

De câţiva ani pe şoselele din România se produc nepermis de multe accidente de circulaţie, unele cu consecinţe tragice.

BREBENELInconştienţa, teribilismul unor vârste fragede, bolizii cu sute de cai putere scăpaţi de sub control, bravada, neacordarea de prioritate, oboseala, alcoolul şi drogurile, starea carosabilului şi condiţiile meteo sunt numai o parte dintre cauzele producerii accidentelor foarte grave soldate cu morţi şi răniţi.

Poliţia a încercat şi încearcă, dacă nu să stopeze aceste evenimente, măcar să le diminueze ca număr şi consecinţe.

S-a revăzut legislaţia în domeniu, s-a mărit cuantumul amenzilor, s-a instensificat munca de prevenire şi s-a acordat o mai mare atenţie monitorizării traficului.

Se pare că nimic nu-i mai sperie pe unii conducători auto şi, mai ales, nu-i opresc din săvârşirea actelor de „bravadă” pe două sau patru roţi.

Sezonul estival atrage ca un magnet fluxuri impresionante de vehicule pe drumurile către mare sau munte, mai ales la sfârşit de săpămână.

Precaritatea stării drmurilor are şi ea partea sa de vină în aglomerările create şi de aici o anumită nervozitate a celor de la volan.

Şi este de ajuns ca unul să „iasă din front” că haosul este pornit ca un tăvălug. Poate mai sunt şi alte cauze cum ar fi stresul, bolile şi chiar unele acte de indisciplină sau încălcări ale legii în ceea ce-i priveşte pe unii poliţişti cu precădere în obţinerea permisului de conducere.

Au fost făcute publice asemenea acte de corupţie, cel mai răsunător fiind cel de la IJP Argeş. Beneficiarii acestor avantaje s-au dovedit a fi analfabeţii şi cei nepregătiţi.

            Însă scopul acestor rânduri este altul. Acela de a atrage atenţia asupra unui fenomen ce tinde să ia amploare.

Din ce în ce mai dese au loc fapte neobrăzate, ca să nu le spunem altfel, pe străzile municipiului nostru.

Întrecerile de maşini, adevărate raliuri, între diferitele grupuri de tineri cu maşini tunate şi la ore dintre cele mai nefireşti: atât ziua în amiaza mare cât şi noaptea, spre dimineaţă, fac viaţa locuitorilor din preajmă imposibilă.

Şi nu sunt puţini. Marile artere răsună de mult prea mulţii decibeli din bolizii struniţi cu greu. Alţii, mai şmecheri şi cu mai mult tupeu, găsesc de cuviinţă să iasă la o „plimbare” cu motocicletele de mii şi zeci de mii de euro la aceleaşi ore nepotrivite din miez de noapte, traversând oraşul de la un capăt la altul, profitând şi de faptul că unele semafoare îşi întrerup activitatea pe timpul nopţii.

Vitezele sunt ameţitoare iar zgomotul insuportabil. Am o întrebare pentru ei: altă distracţie sau mod de petrecere a timpului nu cunosc?

Şi mai sunt unii la fel de nocivi. Petrecăreţii care, în drum spre case, mai fac câteva ture cu maşinile prin oraş, în toiul nopţii, când îşi conduc damele sau prietenii spre cuibuşorul de nebunii, cu manelele la refuz sau claxonând în disperare.

De aici se naşte o întrebare către organele de poliţie: pe aceştia nu-i vedeţi, consideraţi că nu încalcă legea.

            O altă observaţie a mea, ca pieton, este faptul că a crescut îngrijorător faptul că multe doamne şi domniţe aflate la volan au un comportament de-a dreptul agresiv.

Depăşiri riscante, neacordarea de priorităţi, inconştienţa etc. sunt cele mai frecvente Toţi ştiam că femeile sunt elemente de echilibru în familie şi societate, iar acum au devenit un factor de risc.

Mitocănia, tupeul, sfidarea regulilor de convieţuire socială a intrat în stilul de viaţă şi de comportament al unora. De aceea salut iniţiativa acelor tineri care, pe reţelele de socializare, îi „încondeiază pe şoferii certaţi cu legea sub formularea Ai parcat ca un bou!

Spre ce se îndreptă societatea noastră şi ce-i de făcut? Răspunsul să-l dea cei îndreptăţiţi, iar noi să reflectăm cu multă atenţie. E şi viaţa noastră în joc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și