NEMULŢUMIRI LA PIAŢĂ. PIEŢARII VOR FI ÎMPĂRŢIŢI ÎN PRODUCĂTORI ŞI COMERCIANŢI

NEMULŢUMIRI LA PIAŢĂ. PIEŢARII VOR FI ÎMPĂRŢIŢI ÎN PRODUCĂTORI ŞI COMERCIANŢI

Printre prevederile noii legi a pieţelor se numără şi cea a sectorizării acestora.

piata 2Ar însemna ca suprafaţa pieţei să fie împărţită în două sectoare distincte, o parte pentru producători iar cealaltă pentru comercianti.

Măsura stârneşte deja nemulţumiri printre toţi vinzatorii din pieţe, care se tem că, dacă-şi vor schimba locul, îşi vor pierde clienţii fideli.

De asemenea, noua lege prevede ca cel puţin 40% din spaţiile comerciale să fie repartizate producătorilor, pentru desfacerea produselor proprii. Până acum, aceştia beneficiază doar de 20%.

Din acest punct de vedere, Buzăul stă bine pentru că se încadează de pe acum în prevederile noii legi.

Comerţul din pieţe ar putea fi mai bine organizat după intrarea în vigoare a noii legi, iar producătorii ar avea de câştigat, pentru că ar putea obţine mai multe tarabe. La fel şi cumpărătorii, care ar şti exact unde să găsească produsele autohtone şi unde pe cele din import.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și