Asfaltul a “invadat” uliţele din Poşta Cîlnău. Acestea au trecut de la stadiul de uliţă la cel de stradă graţie unui proiect prin care primăria a obţinut fonduri de la Ministerul Dezvoltării.
Kilometri întregi de stradă au fost asfaltaţi iar bugetul proiectului a fost cît se poate de generos. Aproape 250 de miliarde de lei vechi.
Proiectul, ajuns deja la jumătate, prevede asfaltarea a peste 25 de kilometri de străzi din comună. Din acelaşi buget a fost reabilitat un pod peste pîrîul Cîlnău, construcţie care leagă satul Poşta Cîlnău de biserica aflată pe malul opus.
Edilii urmăresc să mai obţină şi alte fonduri, de data aceasta de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Cu aceşti bani primăria vrea să continue asfaltarea şi să realizeze sistemul de canalizare al comunei.
Dacă pînă acum au beneficiat de asfalt străzile din Poşta Cîlnău şi Potîrnicheşti, în maxim trei săptămîni, promit edilii, asfaltările vor începe şi în satele Coconari, Zilişteanca şi Sudiţi. (Andrei Solomon)




Nu l-ati ales tot voi pe 5 iunie pt un nou mandat?Acu’trageți ponoasele….😞
La alegerile de acum 4 ani Sorin Munteanu ne spunea ca'” calculatorul primariei era setat pe societatea lui Radulescu””Acum domn Primar puteti sa ne spuneti si noua pe ce firma este setat ?Din auzite se pare ca mare parte din buget se indreapta catre firme interpuse ,ca sa ajunga in final la domnia voastra.Demonstrati-ne contrariul,daca il sustine-ti cu documente ,nu cu minciuni la care va pricepeti de minune,ca doar sunteti MARE POLITICIAN.Intre timp va anuntam ca ne-am mai desteptat si noi!
Bună seara! Sunt foarte curioasa cu strada dintre comuna Posta – Cilnau și Com Zărnești ce se va întâmpla? Oare vor pica de acord domni primari sa fie asfaltată? Această strada la ora actuala nu are nici lumina darmite asfalt! Se amână uni pe alți! Iar noi oamenii avem de suferi,mergem prin gropi pe întuneric! Mulțumesc mult!
UNII NU INTELEG, SAU NU VOR SA INTELEAGA; DECI: CU ASFALT sau FARA? CU GUNOI LUAT DE LA POARTA CA IN LOCALITATI CU OAMENI CIVILIZATI sau ” LA GARLA”?CU APA CURENTA sau FARA? SAU POATE VREM FESTIVALUL CALNAULUI, DE UNDE ERAU CARATI BETIVII COMUNEI CU SALVAREA…. SI CAM ATAT.
Bravo! In sfarsit e un primar care face ceva in satul asta!
POATE SA SPUNA TOT CE A FACUT MUNTEANU IN PRIMARIE ,IUBITA LUI FINICA NICOLETA BRATOSIN ZIS BEBITA SI CONTABILA PRIMARIEI DAVID TANTA , CA ELE 2 AU SEMNAT TOATE ACTELE DE ACHIZITII IN POSTA CALNAU.
PRIMUL OM PE CARE LA ADUS IN PRIMARIE A FOST” BEBITA ” CARE A SEMNAT SI A FACUT TOT CE A DICTAT NASICU SI CAND A FOST LUATA LA INTREBARI SI-A DAT DEMISIA REPEDE,NU A INTORS-O MUNTENU INAPOI PANA NU IA MARIT SALARIUL EXISTA SI O HOTARARE DE CONSILIU LOCAL IN ACEST SENS, FIIND SINGURUL SALARIU MARIT IN PRIMARIE TIMP DE 4 ANI.
tot se vede ceva in 4 ani in comuna, decat nimic in 23. si de furat s-a furat si in vechea guvernare, mai mult!!!!
Ce ne poate spune primarul de la Posta Calnau ,despre dosarele de coruptie ce sunt derulare pe numele lui.Domnilor de la PSD de ce nu inlaturati coruptii din partid ? Nu va intereseaza decit voturile ! Sa stie acest primar ca minciuna si hotia nu-l ajuta cu nimic.Adevarata fata a accestui om ,ascunde multe defecte
Din momentul in care avenit la primarie Sorin MUNTEANU a avut grija sa puna in functie oameni de incredere -in general oameni de la firma sa si apropiati care executa ordinele ,in felul acesta putind sa dirijeze banul primariei Posta Cilnau in primul rind in folosul domnie-i sale .Are multa experienta in sensul acesta fiind un politician cu state vechi.
Tot ce face primarul din Posta CilnU ,FACE doar pentru el ,si pentru mafia din jurul lui.Din valoarea lucrarile facute pina acum ,mare parte din ea sa intors la firma lui ,prin diversi intermediari apropiati .sc Tancard ,sc Transnic 07, sc Horja SRL .CIT DE FRAIERI NE CREDE!
As vrea sa-l intrebati pe domnul primar munteanu ,de ce angajatii firmei sotiei sale-sc Blakdominteligent,lucreaza la mai toate lucrarile demarate de primaria Posta Cilnau,in general acoperisuri la scoli ,primarie ,camin cultural .Deasemenea angajatii sc ai consiliului local Posta CIlnau au fost surprinsi anul trecut de ITM buzau ,lucrind pentru firma Blakdominteligent ,in diverse locuri din buzau.Multe nereguli la primaria Posta Cilnau,dar spune cei convine