În această perioadă, în ADI Buzău-Mărăcineni au loc discuții vizavi de extinderea unor trasee, dar mai ales de subvenționarea transportului în comun într-un an ce se profilează a fi de criză. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu a declarat că instituția pe care o conduce este posibil să adere la ADI, dar nu înainte de a spune că trebuie să se gândească și la cele mai îndepărtate localități ale județului în privința transportului.
Este foarte posibil ca ADI Buzău-Mărăcineni să funcționeze după noi reguli de la 1 februarie 2021. Asta după ce, în ultima perioadă s-a vehiculat ideea potrivit căreia Consiliul Județean va intra în asociație.
Petre Emanoil Neagu a ținut, însă, să precizeze că de o atenție deosebită trebuie să se bucure și cetățenii din localitătile în care transportul este asigurat de transportatori privați.
Municipiul Buzău împreună cu zona Mărăcineni au constituită din 28 august 2008 o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară cu scop prioritar transportul în comun, concret extinderea traseului numărul 2 al Trans Bus până în comuna Mărăcineni. În timp, în ADI au intrat și alte comunități buzoiene care au dorit să beneficieze de transport extraurban, în acest moment, fiind vorba despre 18 comune în care există transport public din oraș spre rural. (Mirela Copariu)
[youtube]https://youtu.be/yuTWarC9PiI[/youtube]


