„Personalităţile Buzăului trebuie cunoscute”, este afirmaţia primarului Constantin Toma, care şi-a propus „să şteargă praful” de pe numele personalităţilor buzoiene şi să le readucă în conştiinţa publicului larg. În acest sens, în Parcul Crâng vor fi montate, pe aleea principală, monumente cu busturi ale celebrităţilor urbei. De asemenea, în rondul de la Episcopie, va fi amplasat un monument al Eroilor Neamului.
Din proiectul Primăriei Buzău de înfrumuseţare a oraşului face parte şi o idee a primarului Toma, prin care îşi doreşte să le prezinte buzoienilor, dar mai ales tinerilor, personalităţile buzoiene. Astfel, în Parcul Crâng, pe Aleea Centrală, vor fi montate monumente cu busturi ale celebrităţilor buzoiene.
De asemenea, în rondul de la Episcopie, până la finalul anului, va fi amplasat un Monument al Eroilor.
Aceste lucrări se adaugă altora anunţate deja de reprezentanţii Primăriei, cum ar fi statuia lui Marghiloman din parcul cu acelaşi nume, ori cea a lui Vasile Voiculescu, din apropierea Primăriei. (Mirela Copariu)



