Publicat la: 21.01.2020. 19:03 / 416 views

MONTEORU – STAŢIUNE INDEPENDENTĂ. REACŢIA PRIMARULUI CHIRCĂ DUPĂ DECLARAŢIA PREŞEDINTELUI CJ

De curând, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a afirmat că staţiunea Sărata Monteoru ar avea mai multe şanse de dezvoltare dacă s-ar desprinde de Primăria Merei. Primarul Chircă nici nu se declară împotriva acestei opţiuni, dar nici nu-i acordă şanse de reuşită. Şansa localităţii de a putea accesa fonduri guvernamentale şi europene ar fi acela de a primi statutul de staţiune de interes naţional.

chirca monteoru 3

Zilele trecute, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a afirmat că staţiunea balneară de interes local Sărata Monteoru ar avea şanse mult mai mari de dezvoltare dacă ar fi independentă.

Asta ar presupune ca satul să se desprindă de Primăria Merei, la bugetul căruia contribuie substanţial, şi să-şi creeze un aparat administrativ propriu.

Primarul de la Merei nu crede că ar fi vreo şansa ca staţiunea Monteoru să poată deveni comună.

Într-adevăr, în 2005 a fost organizat un referendum pentru alipirea staţiunii la municipiul Buzău, dar acesta a eşuat deoarece locuitorii oraşului nu s-au prezentat la vot într-un număr suficient de mare.

În ceea ce priveşte contribuţia staţiunii la bugetul local, primarul afirmă că acesta nu este atât de mare încât să fie decisiv.

După părerea primarului, Consiliul Judeţean ar putea contribui mai mult la dezvoltarea staţiunii.

Sumele alocate de Consiliul Judeţean prin ADI Monteoru pentru modernizarea staţiunii nu sunt suficiente şi ar trebui atrase alte finanţări.

În ceea ce priveşte administraţia proprie, în cazul desprinderii localităţii Sărata Monteoru de comuna Merei, cheltuielile nu ar putea fi acoperite din bugetul local.

Primarul Chircă şi-ar dori ca staţiunea să devină de interes naţional şi să atragă cât mai mulţi turişti şi pentru asta solicită ajutorul Consiliului Judeţean, dar şi al parlamentarilor buzoieni, indiferent de partidul din care fac parte. Pentru anul acesta nu prea sunt proiecte pe investiţii pentru staţiune deoarece vor demara lucrările pentru canalizare şi nu sunt posibile intervenţii la infrastructura rutieră.

Se va lucra totuşi la extinderea şi modernizarea iluminatului public şi la reconfigurarea bazei sportive. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!