MOBILIZARE ANTI CORONAVIRUS, LA VERNEȘTI. CONTROALE ALE PRIMĂRIEI, LA CETĂȚENII ÎNTORȘI DIN STRĂINĂTATE

MOBILIZARE ANTI CORONAVIRUS, LA VERNEȘTI. CONTROALE ALE PRIMĂRIEI, LA CETĂȚENII ÎNTORȘI DIN STRĂINĂTATE

Controale ale primariei, impreuna cu politia din comuna, la toti cetatenii intorsi din strainatate. Edilii au luat aceasta decizie, pentru a preveni orice incalcare a regulilor impuse, in ceea ce priveste autoizolarea celor care au venit din zone de risc.

dezinfectare la vernestiDouăzeci de familii din Vernești se află sub supraveghere, după ce s-au întors în România, din alte țări afectate de coronavirus. Reprezentanți ai primăriei, împreună cu polițiști din comună întreprind zilnic controale, pentru a vedea dacă cei aflați în autoizolare respectă regulile. Din ce spun edilii, persoanele venite din străinătate s-au supus regulilor și sunt cooperante. Chiar aseară, prima familie aflată în autoizolare a ieșit din carantină

Între timp, de câteva zile, sunt dezinfectate zilnic principalele străzi din Vernești, dar și “punctele fierbinți”, precum stațiile de autobuz și sediul primăriei. Aici s-a restricționat accesul, astfel că în birouri intră numai câte un cetățean al comunei.

De săptămâna viitoare, un angajat al primăriei va prelua actele oamenilor care vor apela la serviciile primăriei, tot pentru a diminua riscul infectării cu noul virus corona. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și