O femeie de 72 de ani a venit azi la Campus Tv pentru a reclama că recent a descoperit graţie unei funcţionare că în scriptele Primăriei Bălăceanu, unde bătrâna locuieşte de-o viaţă ar figura ca fiind decedată din 2009. În România certificatul de deces se eliberează fie de către medicul care constată decesul, fie de către judecător în cazul dispariţiei persoanei respective. În speţa de faţă însă n-a fost vorba nici de deces, nici de dispariţie. Bătrîna bănuie pe una dintre fete, interesată cu un complice să pună mîna pe un teren de 1800 metri patrati din extravilanul comunei Balaceanu.
Deşi certificatul de deces n-a fost găsit sau nici măcar nu există, într-un document oficial al Judecatoriei Rm. Sărat, mai exact într-un proces ce viza o parcelă de 0,5 hectare din acest teren, bătrîna este numită defunctul Stoica Nicoară, ca şi cum aceasta figura ca decedată. În urma prezentării acestui caz, Directia de Evidentă a Populatiei Buzău a căutat azi în baza de date, unde numita Nicoară Stoica nu figurează ca decedată. Rămîne ca în perioada viitoare bătrîna să facă o cercetare amănunţită asupra propprietăţilor pe care le deţine şi să meargă în instanţă în caz că va descoperi alte situaţii de genul celei de la Judecătoria Rm. Sărat. Pe lîngă păţania de faţă, bătrîna a explicat şi de ce poartă numele unui bărbat Nicoară Stoica.




