MINUNEA DE PE IAZULUI. LOCALNICII AU SCĂPAT DE COŞMARUL NOROAIELOR

MINUNEA DE PE IAZULUI. LOCALNICII AU SCĂPAT DE COŞMARUL NOROAIELOR

Pe ultima sută de metri, înainte de schimbarea vremii, s-a reuşit asfaltarea unei străzi de pământ din oraş, unde localnicii ajunseseră să stea cu undiţele lângă bălţi, în semn de protest faţă de autorităţi. Intrarea iazului arată cu totul diferit acum. Localnicii au transformat nemulţumirile tăioase de altădată în mesaje de recunoştinţă pentru Primărie. 

asfalt iazuluiAni buni, localnicii de pe aleea Iazului, din zona căminelor de nefamilişti de la Filatură, au trăit un coşmar de fiecare dată când ploua şi după ce se topea zăpada. A fost zona din care veneau cele mai multe sesizări din partea buzoienilor care se săturaseră să mai ceară asfaltarea străzii de pământ.

De câteva zile, ei se bucură acum de confort, după ce Primăria a asfaltat intrarea Iazului şi toate aleile din jur, fiind amenajate şi locuri de parcare. A fost ultima intervenţie a drumarilor înainte ca vremea să nu mai permită lucrări.

Locuitorii din zonă sunt încântaţi că, în sfârşit, autorităţile au rezolvat problema infrastructurii.

În zona căminelor de nefamilişti de la Filatură locuiesc peste 300 de familii. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:

Un comentariu la: “MINUNEA DE PE IAZULUI. LOCALNICII AU SCĂPAT DE COŞMARUL NOROAIELOR

  1. Buna domnule primar va rog dacă vreți să mă ajutați și pe mine cu actele la casa că am 8 copii și nu am putere să plătesc pentru acte ..ne-am construit și eu o căsuță de multi ani din 2000 anul mă chinuiesc sa termin și nici acum nu am putut sa o termin.eu am construit pe terenul de la părinți mei unde am crescut m-am născut și părinți mei au murit mama mea nu avea acte pe teren.ca acum 50 de ani se cumpără locurile casele .cu citeo chitanța de mina cu martori..și eu nu mai am chitanța .aceea decadă me e că mă cunoștea total strada că părinți mei au trăit acolo aveau casă și acum vreau sa fac și eu acte pe terne și căsuță care am construit pentru copii mei ..va rog să mă ajutați să fac actele că nu mai știu cum să fac ..vă mulțumesc

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și