MINISTRUL EDUCAŢIEI, FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU DIRECTORII BUZOIENI. ECATERINA ANDRONESCU A VENIT CU VEŞTI BUNE

MINISTRUL EDUCAŢIEI, FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU DIRECTORII BUZOIENI. ECATERINA ANDRONESCU A VENIT CU VEŞTI BUNE

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a fost astăzi la Buzău, într-o vizită de câteva ore.  Primul popas l-a făcut la Sala Mare a Consiliului Judeţean, pentru o şedinţă cu directorii, unde a fost întâmpinată cu pâine şi sare. Ministrul Educaţiei a ţinut să afle nemulţumirile şefilor unităţilor de învăţământ.

cati primire cati prezidiu

Directorii au semnalat mai multe probleme, de la neacordarea sporului de stres de 10%, modul de derulare a programului “O masă caldă în şcoli”, până la neajunsurile cu transportul şcolar. Unele doleanţe au fost exprimate şi de preşedintele sindicatului de la Buzău.  

Ecaterina Andronescu le-a dat de veste directorilor că vor primi şi ei sporul de suprasolicitare neuropsihică.

Pe de altă parte, Ministrul Educaţiei a insistat asupra discuţiilor legate de învăţământul profesional şi le-a transmis şefilor de unităţi de învăţământ să promoveze intens avantajele învăţământului dual.

La finalul şedinţei cu directorii, Ecaterina Andronescu a fost întrebată de jurnalişti şi despre proiectul de dotare cu echipamente IT a tuturor şcolilor din judeţul Buzău, proiect care ar fi trebuit pus în aplicare încă de anul trecut. Ministrul a precizat că, în bugetul pe acest an, sunt alocate fonduri pentru digitalizare. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și