METALUL CONTINUĂ SĂ FIE O ECHIPĂ DE 10. LOCUL 10. BUZOIENII AU REMIZAT ACASĂ, CU SPORTING LIEŞTI

METALUL CONTINUĂ SĂ FIE O ECHIPĂ DE 10. LOCUL 10. BUZOIENII AU REMIZAT ACASĂ, CU SPORTING LIEŞTI

Metalul Buzău are un parcurs modest, în liga a III-a, în comparatie cu evoluţia entuziasmantă, din sezonul trecut. Buzoienii sunt feriţi de emoţiile retrogradării, dar şansele la unul dintre primele trei locuri sunt nule. În cel mai recent meci, elevii lui Vali Stan au remizat cu Sporting Lieşti, 1-1.

metalul 2Cine spera la un duel la vârf între echipele buzoiene ale ligii a III-a s-a înşelat amarnic. Dacă Gloria, grupare care beneficiază de un buget pantagruelic pentru acest nivel, luptă cu Oţelul pentru promovare, Metalul se mulţumeşte cu un loc călduţ, la mijlocul clasamentului. În ultima etapă, băieţii lui Vali Stan n-au reuşit decât o remiză, 1-1, cu Sporting Lieşti. Gălăţenii au deschis scorul prin Robert Ticamuca dar, din fericire, Metalul a reuşit să întoarcă soarta partidei şi să obţină un punct. Cele două combatante se întâlniseră şi în vară, cu ocazia unui amical câştigat cu 1-0 de Sporting.

Graţie punctului obţinut, Metalul ocupă un loc 10, care o fereşte de emoţiile retrogradării. Etapa viitoare, Metalul o poate ajuta indirect pe Gloria, întrucât se deplasează la Dunăre, pentru meciul cu Oţelul. Orice rezultat pozitiv obţinut de elevii lui Vali Stan ar fi la fel de important şi pentru vecinii de la sud, pentru că Oţelul a demonstrat o constanţă pe care puţini o anticipau. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și